În România, rata obezității este de 25%, iar peste jumătate din populație este obeză. Esențial în obezitate este ca, pentru echilibrul energetic al organismului, să se mențină o relație între aportul energetic și cheltuielile energetice.
Obezitatea la adolescent a crescut considerabil în ultimii ani și este una dintre cele mai dificile de tratat. Dieta nesănătoasă și lipsa exercițiului fizic sunt răspunzătoare pentru peste 300.000 de decese pe an.
Cauzele obezității sunt complexe și includ factori genetici, biologici, comportamentali și culturali. La baza obezității este consumul excesiv de alimente față de cel normal, iar peste 95% este considerată a fi cauzată de un stil de viață nesănătos.
Dacă un părinte este obez, există posibilitatea de 50% ca și copiii să devină obezi. Dacă ambii părinți sunt obezi, copilul are „șansa” de 80% să fie obez. Obezitatea la adolescent poate fi determinată de obiceiuri alimentare proaste, mâncatul în exces, lipsa de exercițiu fizic, istoricul familial de obezitate, boli endocrine (hipotiroidismul), medicație de tip steroizi (prednison), evenimente de viață stresante (separare, divorț, mutat, moarte, abuz etc.), probleme cu familia și colegii, stima de sine scăzută, depresia sau alte probleme emoționale.
Riscul și complicațiile obezității – creșterea frecvenței ritmului cardiac, creșterea tensiunii arteriale, diabetul zaharat, probleme respiratorii și tulburări de somn.
Tratament – în absența unei afecțiuni medicale, singura soluție pentru a pierde din greutate este reducerea numărului de calorii și creșterea nivelului de activitate.
Tratamentul va fi individualizat, fiind adaptat vârstei copilului, nevoilor sale de creștere și dezvoltare, nivelului socio-cultural al familiei. Copilul și echipa de îngrijire trebuie să fie de acord asupra obiectivelor terapeutice. Principiul de bază este obținerea unui bilanț energetic negativ, care se poate realiza prin reducerea aportului caloric și creșterea consumului energetic. Ca și în diabet, educația pacientului este piatra de temelie a tratamentului, asigurând succesul terapeutic, atât de moment, cât și pe termen lung.
La majoritatea copiilor obezi se obțin rezultate bune cu diete de 1.000 – 1.500 de kcal/zi, regimuri alcătuite prin scăderea cu 30% a aportului caloric. Repartiția procentuală în principii nutritive este următoarea: 58% glucide, 28% lipide (grăsimi) și 15-17% proteine. Se recomandă consumul de glucide cu absorbție lentă: polizaharide constând în făinoase celulozice, în detrimentul glucidelor simple, cu absorbție rapidă (sucuri concentrate, zahărul). Este benefică o dietă bogată în fibre alimentare, care este mai puțin calorică, crește timpul de metabolizare și determină mai repede senzația de sațietate.
Activitatea fizică va fi gradată, începându-se cu activități ușoare, desfășurate în casă. Se consideră în prezent că obezitatea se datorează, în principal, sedentarismului, ceea ce a impus exercițiul fizic ca mijloc terapeutic. Practicarea înotului este deosebit de importantă, deoarece se dezvoltă un fizic armonios, cu participarea sincronă a musculaturii scheletice. La fel de importante sunt ciclismul, canotajul, schi fond. Beneficiile scăderii în greutate prin dietă și activitate fizică sunt: creșterea tonusului fizic, normalizarea tensiunii arteriale și – foarte important – se restabilește toleranța la glucoză.
În concluzie, scăderea ponderală restabilește starea de sănătate și determină eliminarea factorilor de risc.
Tratamentul medicamentos este recomandat copilului mai mare de 12 ani și, în special, la cei cu obezitate importantă sau tulburări metabolice semnificative. Această medicație constă în inhibiția lipazelor digestive (fermenți), limitând, astfel, absorbția grăsimilor. Dar inconvenientele acestei terapii constau în costul ridicat și limitarea prescrierii în funcție de vârstă.
Tratamentul chirurgical, așa numita chirurgie bariatrică la adult, nu este adecvată la vârsta copilăriei, deoarece organismul este în creștere și dezvoltare și astfel pot apărea repercusiuni nefaste.
Profilaxie. Obezitatea copilului este o problemă de sănătate publică, atât prin creșterea frecvenței, cât și prin efectele pe termen lung asupra sănătății. Încercările de prevenție trebuie să țină cont de contextual familial, al comunității și al culturii de care copilul aparține.
Un rol esențial în profilaxia obezității îl are medicul de familie, căruia îi revine sarcina de a educa părinții și copilul (când vârsta o permite) în sensul promovării unui stil de viață sănătos. În cazul copiilor cu tendință de creștere mai accentuată în greutate, medicul de familie trebuie să depisteze și să remedieze obiceiurile alimentare greșite. Consumul de fructe, de legume și de cereale trebuie încurajat de la cele mai mici vârste, spre deosebire de alimentele de tip fast food (hipercalorice și bogate în lipide) care ar trebui limitate, ca și băuturile dulci, de tip Coca-Cola.
Părinții ar trebui să fie educați asupra riscurilor obezității pediatrice, asupra regulilor minime de alimentație a copilului și să încurajeze practicarea de activități fizice și sporturi de către copii. Se impune, de asemenea, includerea în programa școlară a orei de educație nutrițională și igienă alimentară, iar un rol important în realizarea de programe de prevenire a obezității ar trebui să revină presei.
Dispensarizarea îndelungată a acestei afecțiuni este cheia succesului imediat și îndepărtat al terapiei. Acesta cuprinde totalitatea acțiunilor în vederea controlului programului terapeutic și educațional. Pacienții care, în urma tratamentului, ajung la greutate normală, vor fi urmăriți în continuare pentru ca rezultatele obținute să fie menținute. Ritmul de supraveghere va fi lunar, timp de un an de la normalizarea greutății, la fiecare 3 luni în anul următor, și apoi, bianual.
Concluzii. Se poate afirma că obezitatea copilului este o problemă de sănătate publică, deoarece este cea mai comună tulburare de nutriție la copil; în țările dezvoltate, are un pronostic nefavorabil, în proporție de 80-90% obezitatea persistând la adult, dacă nu este tratată corespunzător, prin încurajarea unei alimentații naturale, precum și prin depistarea activă a copiilor cu risc de obezitate.
